Etichete

, , , , , , , ,

Da, nu ştiu, îmi vin tot felul de gânduri, vreau să fac o mulţime de lucruri.. Cred că o să mă apuc de citit mai mult. Am început sa ies seara prin parcul IOR cu rolele, cu un amic, cred ca o să fac asta toata vara. A trecut şi majoratul meu, o petrecere cu câteva persoane, caterincă, a fost ok. Primesc tot felul de întrebări legate de cum mă simt acum că am 18 ani.. Păi, la fel. Nu vârsta schimbă ceva acum, mai târziu, când o să-mi iau viaţa în propriile mâini voi putea spune că vârsta şi-a spus cuvântul într-un sfârşit.. sau poate nu. 

A început şi vacanţa.. În ultima vineri de şcoală, când a avut loc premierea copiilor, mă uitam cu un pic de nostalgie la cei care au absolvit.. Mă gândeam că nu aş vrea să se termine liceul, poate pentru alţii a fost ceva neimportant sau banal, naşpa. Pentru mine reprezintă o perioada frumoasă a vieţii. Pur şi simplu am cunoscut persoane interesante şi cu care poţi purta discuţii mai complexe, din clasa a 11 a, am intrat la secţia dorită şi am fost întâmpinată de o persoană minunată, profesorul meu de atelier, o persoană deschisă, plăcută şi un pic( sau poate mai mult) revoltată pe ceea ce se întâmplă în zilele de azi, de „involuţia” noastră. O să vă povestesc mai multe poate într-un viitor articol. 

Zilele astea mă tot gândeam la rostul vieţii. Da, poate nu are rost viaţa în sine, din momentul în care ne naştem, pornim într-o călătorie cu destinaţia „Moarte”. Ceea ce ar trebui noi să facem e să-i dăm vieţii un sens. Ar trebui să învăţăm s-o trăim şi să fim fericiţi, ce am dori mai mult ? Fiecare vede altfel lucrurile, importanţa lor, unii văd fericirea în bani, haine, lucruri materiale, alţii văd fericirea prin dragostea faţă de o persoană, necontând banii, etc. Într-un fel sau altul, banii doar ar trebui sa ne satisfacă nevoile primare, nu ar trebui puşi chiar aşa „sus”… Totul depinde de bani iar lumea a uitat ceea ce contează, un strop de fericire poate fi dat şi de simpla plimbare în parc, de o ploaie, chestii mărunte care au fost uitate din cauza plasării greşit a lucrurilor importante, de grijile şi probleme de zi cu zi, etc. Fiecare persoană ar trebui sa iasă din rutină, să-şi gpsească un mod prin care se poate relaxa, să facă lucruri care îi redau fericirea.

Ieri, în jurul orei 11, a început ploaia. Mi-am luat o pernă, am pus-o pe pervaz şi am început să ma uit la ploaie. Era frumos, mă relaxa, mi-a adus aminte de vremuri de când eram mai mică, de ploile de la ţară, mi se făcuse un dor.. Nu ştiu, m-am simţit bine aşa, frumos..

Da.. nu ştiu, dau din una in alta. Acum cred că o sa mă bag in pat. Ne revedem curând. Sper.

P.S.: Nu uitaţi cât de importantă e fericirea!

Publicitate